Acum circa 4 ani, in primavara lui 2019 începea o frumoasă aventura! Atunci am facut cunoștința prima data cu muntii Himalaya! Himalaya este o alta lume! Acum 4 ani acolo in Nepal am urcat primul varf de peste 6000m din aceasta frumoasa zona montana, incarcata de legendele alpinistilor care i-au calcat potecile de-a lungul anilor! Intre timp am mai urcat acolo de 4 ori si am ajuns pe varful cel tehnic și extraordinar de frumos, Ama Dablam summit 6812m dar si pe optmiarul Manaslu 8163m, primul meu summit de peste 8000m. Anii trec repede dar experiența mea de acolo a rămas în amintirea mea si m-a făcut sa îmi doresc și alte creste himalayene!

Pentru orice alpinist sau ghid montan, Himalaya reprezinta o piatra de incercare, ca urmare a altitudinii, conditiilor destul de grele de pe munte, a aerului rarefiat si a deselor si brustelor schimbari ale vremii.
Initial, in aceasta tura trebuiau sa fie prezenti alti alpinisti, care sa urce varful insa acestia, din varii motive, au schimbat perioada si locatia si au urcat la inceput de an varful Aconcagua, 6962m cel mai inalt din cele 2 Americi, insotiti de mine si de un alt ghid montan roman! Asadar, echipa s-a schimbat treptat, insa dorinta de a urca acest varf a fost la fel de mare!
Pe cararile muntilor Himalaya!

Asadar, am plecat in Nepal la inceput de aprilie, cu dorinta de a ajunge intr-o tura de aclimatizare, pentru a doua oara la Everest Base Camp, 5350m, iar mai apoi sa incercam abordarea varfului Imja Tse sau Island Peak, 6189m, situat aproape de Baruntse, cu plecare din localitatea Chukkung, la circa 4700m altitudine. Grupul a fost format din 7 turisti romani, eu ca si ghid montan, plus un ghid nepalez cu mare experienta, Tenzing Lakpa, si nepotul acestuia Tsering, in varsta de doar 17 ani!

Lakpa este unul dintre ghizii Sherpa cu o mare experienta alpina, urcand Everestul de 2 ori, pe partea nortdica si sudica, de 5 ori Ama Dablam, poate cel mai frumos munte din aceasta zona, dar si unul dintre cele mai tehnice varfuri!Din pacate, vremea nu a fost tocmai prielnica pentru drumetie, desi auspiciile au fost favorabile la inceput!A nins, a plouat, a nins si iar a plouat….
Everest Base Camp, un punct pe harta din Himalaya dorit de trekkerii din intreaga lume!

Treptat, am dat caldura din vale pe racoarea inaltimilor, insa nu aceasta a fost problema, ci instabilitatea si temperaturile scazute, cumva destul de atipic pentru aceasta perioada. A nins sau a plouat destul de des, totul culminand cu frigul patrunzator de care am avut parte atunci cand am depasit cota 5000m, spre Tabara de baza a Everestului, locul de unde pornesc toate expeditiile spre cel mai inalt varf al lumii.

Am ajuns cu totii in acest punct mult ravnit de trekkerii din intreaga lume, pe drum intalnindu-ne cu alpinistul Teofil Vlad, unul dintre cei mai talentati cataratori romani din acest moment, care se afla in perioada de pregatire si de aclimatizare, urmand ca in luna mai sa ‘atace’ cel mai inalt varf al Terrei, Everest 8848m!
Intalnirea cu Teo a fost una deosebit de placuta si ne-a dat imboldul necesar sa incercam varful Island Peak, proaspat urcat de acesta cu cateva zile inainte ca noi sa ajungem acolo.
Tura a fost gandita asa incat toti sa ne aclimatizam la Everest Base Camp, 5350m, iar apoi o parte a grupului sa incerce sa ajunga la lacul Gokyo din munti, iar noi, alpinistii sa ne mutam pe valea Chukkung, pentru a ajunge la Island Peak Base Camp si pentru a incerca ascensiunea varfului. Varful nostru este ideal pentru a face trecerea de la trekking la mountaineering si climbing pe corzi fixe, in stil himalayan, avand o panta destul de pronuntata si cateva zone cu crevase adanci, bine asigurate insa cu o succesiune de scari metalice si corzi fixe, care te ajuta sa depasesti eventualele obstacole de pe ruta!
Imja Tse, varful de sud-vest a fost catarat pentru prima data in 1953 de catre o echipa de alpinisti britanici, insotiti de celebrul Tenzing Norgay, echipa care se pregatea pentru ascensiunea varfului Everest! Varful principal a fost urcat in 1956 de elvetianul Hans Rudolf von Gunten si 2 Sherpa ramasi necunoscuti!Ruta clasica de ascensiune a varfului are dificultatea Alpine PD+ si se poate face cu plecare din capitala Nepalului, Kathmandu si urcarea pe valea Chukkung, in circa 20 zile.Am avut parte si de un scurt dar intens training, tinut de cei 2 ghizi Sherpa de altitudine, care ne-au si insotit pe munte, prin care ne-au fost testate abilitatile dar si experienta! De remarcat ca cel mai tanar dintre Sherpa, Chiraan avea 23 de ani, urcase deja de 2 ori varful Everest, pe Nord si pe Sud si de peste cateva zeci de ori varful Island Peak! Cu siguranta, va avea un viitor frumos in aceasta meserie!
ANTRENAMENTE DE SIGURANTA!

Training-ul a constat in urcarea pe coarda fixa cu ajutorul ‘jumar-ului’, un dispozitiv de tip blocator de ascensiune pe coarda fixa, dar si exersarea rapelului in diverse conditii! Practic, la coborarea de pe varf urmeaza cateva rapeluri destul de lungi, care nu pun probleme tehnice, insa trebuie sa tinem cont de faptul ca te afli la peste 6000m altitudine, nu esti pe Moldoveanu, si e posibil, asa cum am patit noi, sa ai parte de aglomeratie catre varf! Plus, ca trebuie sa faci in asa fel incat sa ai mintea cat mai limpede si sa nu comiti erori…

Pentru voi cei care cititi!
Pentru a lua parte la o astfel de expeditie trebuie sa ai o conditie fizica foarte buna, experienta in a te catara cu coltarii si pioletul pe trasee de creasta pe timp de iarna, cum ar fi cele din Carpati, din Piatra Craiului, Bucegi, Retezat sau Fagaras, si nu in ultimul rand trebuie sa stii cum functionezi la altitudine! Chiar daca ai mai fost prin Alpi sau Anzi sau Caucaz la 4000, 5000 sau 6000m trebuie sa stii ca nu e de joaca si ca organismul tau se aclimatizeaza mai greu sau poti avea probleme din cauza aerului rarefiat, a durerilor de cap, a lipsei poftei de mancare, a energiei insuficiente! Din experienta mea de ghid montan spun ca, cu cat ai fost mai des la altitudine este mai bine pentru tine! 
Cu atat mai repede corpul isi intra in drepturi acolo sus, iar asta se petrece dupa ce acesta a tot luat contact cu aerul rarefiat al inaltimilor!
Totusi, cu antrenament, aclimatizare facuta ca la carte (noi am, dormit 3 nopti la peste 5000m inaintea varfului), sansele sa reusesti sunt mai mari!

Din cei 4 coechipieri ai mei care isi doreau varful, unul, Cristi, a renuntat dupa Everest Base Camp ca urmare a unor probleme care au tinut de oboseala, combinata cu o afectiune stomacala si a decis sa mearga catre Gokyo lake impreuna cu grupul de trekkeri si un alt ghid nepalez. Asadar, am ramas 4, eu, Alex, Petronela si Puiu. Localitatea Chukkung, cea in care am stat la baza muntelui, dupa aclimatizarea facuta cu succes la Everest Base Camp se afla la circa 4700m altitudine, iar aici conditiile de cazare in cateva lodge-uri sunt foarte ok. Noi am avut noroc de un loc fain, in care seara stateam cu totii intr-o sala de mese cu lampioane, perdele inflorate ca in ‘1000 si 1 de nopti’, lodge dotat cu o mica sobita care functiona pe baza de balega de iac (culmea e, ca nu mirosea deloc si nu scotea fum asa de grav :))!
Oamenii de aici au fost foarte faini, iar conditiile de cazare, desi la peste 4700m, erau chiar mai confortabile decat mai jos, pe vale! Mancarea era destul de placuta, insa pofta noastra cam lipsea. Aveam parte de aici de o priveliste deosebita asupra peretilor impresionanti ai varfului Ama Dablam, care ne uluiau in fiecare dimineata cu verticalele lor!De aici, am urcat spre Island Peak base camp, cca 5050 m altitudine, acolo unde urma sa avem o seara scurta, urmata de urcarea spre varf, undeva la miezul noptii! Se urca la aceasta ora timpurie deoarece asa totul este inghetat, crevasele si scarile peste acestea, iar in cazul in care merg bine lucrurile se ajunge pe varf cel mai tarziu la ora 9 dimineata!
Altfel, totul se poate schimba in rau, caci uneori se face atat de cald pe timpul zilei incat scarile se clatina, zapada si seracurile pot sa o ia la vale, iar siguranta rutei se deterioreaza si creste riscul unor accidente. In acea seara a nins cam 15 cm, iar gandurile noastre, ale celor din cort erau: ‘ce facem daca ninsoarea va continua?’

Plecam sau nu catre varf?

Totusi, aversa de zapada s-a potolit si am plecat dupa miezul noptii catre varf, la lumina frontalelor! Nu era deloc frig, tremperatura fiind peste 0 grade Celsius. Stancile de pe traseu erau destul de alunecoase, insa cu atentie se putea merge destul de bine…
Baietii mergeau destul de ok, Petronela era in forma, insa am observat ca Puiu avea un ritm mai lent, desi pana atunci ne obisnuise cu viteza si constanta sa, cu toti cei peste 60 plus ani ai sai! Admirabil, insa insuficient!
Urcand in noapte, distanta dintre noi, cei tineri si el se tot marea, asa incat ghidul Sherpa care il insotea a propus sa urcam noi cu ghidul cel tanar de 23 de ani, iar coechipierul nostru sa vina in ritmul sau cu al doilea Sherpa. Din pacate, experienta celui de al doilea Sherpa l-a facut pe Puiu sa coboare din asa numitul ‘Crampons point’ la cca 5800m altitudine, ca urmare a timpului insuficient de abordare a varfului in acel ritm! Safety first!!!

In clipa cand am depasit, dupa altimetrul meu cota 5700m si Alex, partenerul meu de ascensiune a dat semne ca altitudinea isi spune cuvantul, spunandu-mi clar ca in ritmul lui nu va face varful nimeni! Se simtea obosit…
‘Nu ar mai trebui sa stati dupa mine’, zice el! Asadar, Alex, ca un alpinist cu experienta ce este, si cu care am urcat deja varfurile Mont Blanc si Grossglockner din Alpi, ne-a sfatuit sa urcam saritorile inghetate si pline de zapada, de genul celor de pe vaile din Piatra Craiului sau Bucegi – fara el. Partenerul nostru de asscensiune a luat decizia dureroasa, dar sanatoasa de a cobori lent catre vale, insotit de un Sherpa. Prin urmare, am ramas impreuna cu Petronela, care mergea foarte bine si dadea din nou dovada de ambitie si rezistenta, plus ghidul Sherpa cel tanar, care parea neobosit!

Dupa ore in sir de catarat si de traversat crevase, de facut echilibristica pe varfurile coltarilor pe scarile acelea montate in munte, unele destul de abrupte si incomode, dupa schimbari de temperatura, de la rece la foarte cald, am ajuns la panta finala a varfului, intr-un unghi de cca 50 grade, acolo unde am prins ‘jumar’-ele in corzile fixe si, cu atentie, am urcat treptat catre creasta somitala a varfului Island Peak!
Altitudinea isi spunea cuvantul, ritmul impus de tanarul Sherpa era, dupa mine, unul destul de tare, insa de fapt omul avea dreptate: trebuia sa ajungem pe varf in timp util si sa evitam caldura de peste zi! Eram la cca 6000m, iar oxigenul cam lipsea. Gafaiam, mai urcam cativa pasi, schimbam blocatorul cu atentie pe buclele de asigurare ale corzii, fixam frontalii coltarilor in zapada inca inghetata, reluam procedura si totul se derula ca intr-un film dat cu incetinitorul….
Varful mult dorit!

A rasarit si soarele si am constatat ca suntem foarte aptroape de varful mult dorit! Inca cativa pasi si am intrat pe creasta somitala a acestuia, scurta dar expusa, cu pereti de cateva sute bune de metri pe ambele laturi! Am ajuns pe varful mult dorit!!! Bucuria a fost pe masura, tanarul Sherpa uitandu-se un pic mirat parca, la chipurile noastre imbujorate de gerul diminetii, cu zambete largi!Petronela filma peisajul neasemuit de frumos, cu varfurile Makalu, Baruntse, Mera Peak si Ama Dablam profilandu-se in zarile albastre, cu Tibetul aflat imediat in apropiere!

Abruptul fetii sud – vestice a optmiarului Lhotse se profila si el amenintator/atragator in fata noastra, cu mica tabara de baza a unei expeditii sud-coreene care incearca de cativa ani sa deschida o ruta pe aceasta fata a muntelui!

Da, un vis s-a implinit si parca bucuria inghetata a fetelor noastre nu se poate descatusa! Imensitatea Himalayei iti taie rasuflarea, la propriu si la figurat! Facem poze si filmam, ne bucuram dar ne gandim ca urmeaza o coborare lunga, printre crevase care sgtau cui ghurile lor flamande, deschise catre alpinistii care cuteaza sa le traverseze!
Am intrat rand pe rand in dispozitivul de rapel si am coborat muntele chiar mai rapid decat ne asteptam! Dupa cateva ore de coborat ajunghem din nou la ‘Crampons Point’, locul unde ne-am montat dimineata coltarii si de aceasta data, renuntam la ei, zapada fiind din ce in ce mai moale…Abia acum realizam ce varf am urcat! Abrupturile sale vestice incarcate de seracuri si zapezi vesnice atarna catre vale! Totul pare aici la o alta scara fata de Alpi sau Caucaz!
Piramida inghetata a varfului Ama Dablam ne atrage privirile! Totul este alb si stralucitor si te indeamna la visare….da! suntem in Himalaya, aproape de ‘Acoperisul Lumii’, langa Tibet si alte tinuturi misterioase…Ne descataram rapid si coboram treptat la tabara de baza, acolo unde ne asteapta baietii, care ne felicita pentru reusita varfului si carora le povestim printre gafaieli, cum a fost pe Imja Tse si cat de fericiti si mandri suntem!!!A fost o tura faina cu oameni frumosi si ambitiosi! Ii felicit pe aceasta cale pe toti coechipierii mei, indiferent daca au urcat sau nu varful, dar au fost prezenti alaturi de mine in muntii Himalaya la Everest Base Camp si Island Peak: 
Andreea si Mihai, Maria si Petronela, Puiu si Cristi, Alex si Lakpa Tenzing, Tsering si Chiraan Sherpa guide!
Jos palaria pentru voi toti, pentru rezisenta voastra, pentru bucuria de a fi in Himalaya si sper ca v-a placut!!!

Multumesc pe aceasta cale lui Gabriel Motica de la Maramontsport si lui Paul Olteanu de la Himalaya Brasov, care au contribuit la buna organizare a expeditiei! Urmatoarea tura aici va fi in aprilie anul acesta, cand vom incerca sa ajungem din nou pe varful Island Peak 6189m din Himalaya! Nu cu oricine, ci cu o parte din echipa cu care am urcat anul acesta varful Aconcagua 6962 din Anzii Cordilieri, echipa care deja se pregateste de Imja Tse!
Daca va intereseaza si pe voi ascensiunea pe Island Peak 6189m, astept cateva detalii despre experienta voastra montana, despre varfurile urcate si planurile voastre – la adresa mea de ghid montan:

Informatii despre costuri, cazare si ghidaj dar si pentru înscrieri doar la adresa: office@highmountains.ro
sau la telefon/ whatsapp:
+40741 576 088 – Mitza Matei, ghid montan.