Orice drum incepe cu primul pas si necesita multa determinare, pregatire si vointa sa poti ajunge la capatul sau! Una dintre cele mai frumoase dar si dure ascensiuni pe munti inalti pe care am facut-o anul acesta a fost urcarea pe varful Aconcagua, 6962m, cel mai inalt varf din cele doua Americi, din Anzii Cordilieri.
Pana acum am urcat de 3 ori pe Acoperișul Americilor! Iată povestea primei mele expediții!
La inceputul anului 2019 am avut oportunitatea de a urca impreuna cu 9 alpinisti romani unul dintre cele mai spectaculoase varfuri ale Anzilor, Cerro Aconcagua. Expeditia a debutat la final de ianuarie si a durat circa 20 de zile, o mare parte dintre acestea petrecandu-le la peste 4300m altitudine in Base Camp Plaza de Mulas, a doua tabara de baza a unui Trofeu 7 Summits, dupa cea de la Everest Base Camp din Nepal.
Spre America de Sud
Am plecat din Bucuresti cu avionul pe ruta spre Istanbul – Sao Paulo (Brazilia) – Buenos Aires (Argentina) – Mendoza, capitala Anzilor, de unde a inceput periplul nostru andin! Mendoza este un frumos oras situat la poalele Cordlierilor, renumit prin vinurile sale exceptionale, via de vie gasind aici un sol propice pentru a da nastere acelui Malbec, un tip de vin argentinian aspru, dar cu un parfum deosebit! Expeditia propriu zisa a debutat cu un drum catre zona Penitentes, situata pe drumul national andin care leaga Argentina de sudul continentului si de Chile.
Aici sunt situate mai multe cabane, iar intr-una dintre acestea am stat noi pentru o noapte inainte de a pleca spre Parcul National Aconcagua! Am fost uluiti de claritatea si frumusetea cerului Anzilor la cota 2600m acolo unde este situata Penitentes. Fuioare de nori de vara strabateau cerul Anzilor, facandu-ne sa ne gandim ca in Romania era plina iarna, iar viscolul bantuia crestele Carpatilor!
De unde vine denumirea varfului Aconcagua?
Aconcagua este un varf care atrage an de an mii de turisti si alpinisti care ii escaladeaza pantele, mai ales ca acesta face parte din Trofeul 7 Summits, al celor mai inalte piscuri montane de pe fiecare continent! Se afla in Argentina, fiind considerat cel mai inalt munte din afara Asiei si unul din cele sapte varfuri importante ale lumii. Face parte din lantul Anzilor Cordilieri si este marginit de vaile Valle de las Vacas la nord si est, dar si de Valle de los Horcones Inferior la vest si sud.
Daca vreti sa ajungeti acolo trebuie sa stiti ca aveti nevoie de o foarte buna pregatire fizica si de experienta a cel putin unei expeditii in munti inalti: Elbrus din Caucaz, Damavand din Iran, Kilimanjaro sau Rwenzori, Africa.  Acest munte face parte din parcul regional numit Parque provincial Aconcagua si avand ghetari, dintre care cei mai masivi sunt Ghetarul polonezilor si Ghetarul englezilor.🌋
Aici, in Anzii Cordilieri exista si un rau omonim, Rio Aconcagua, care izvoreste de pe panta sudica a lantului muntos si apoi curge spre vest pentru a ajunge sa se verse in Oceanul Pacific la nord de orasul Valparaíso, Chile.
***Despre denumirea muntelui exista pareri care sustin ca ar proveni din limba Quechua, de la expresia “Ackon Cahuak” care inseamna “Santinela de piatra”. Unii istorici atribuie denumirea muntelui limbii Arauca, fiind vorba despre o transformare a expresiei “Aconca -Hue”, numele de odinioara al raului Aconcagua. In Chile se spunea ca inseamna ca raul respectiv “este de pe partea cealalta”, mai ales ca indigenii credeau ca raul izvora de pe versantul vestic al muntelui.
Prima zi pe muntele cel inalt!
Prima zi de ascensiune a fost cea in care am mers timp de 4h si jumatate pana la Confluencia,  o tabara situata la cota 3300m, acolo unde am stat 2 nopti pentru a crestea puterea de aclimatizare a corpului. Intr-una din zile am urcat la Plaza Francia, o zona situata la peste 4000m altitudine, de unde am admirat enorma fata sudica  cu peretii sai gigantici, care depasesc 2700-2800m in linie dreapta, fix deasupra noastra, aici fiind situate rute considerate dificile si pe care urca doar alpinistii cu experienta!
Spre Plaza de Mulas Base Camp, cota 4300m
Dupa ce am terminat aclimatizarea la Confluencia ne-am indreptat catre Tabara de baza Plaza de Mulas, cota 4300m, acolo unde am ajuns dupa circa 25 de km strabatuti printr-un pustiu arid, la o temperatura de circa 28 -30 de grade, pustiu situat la marginea Atacamei.
Poteca pietroasa, roasa de aluviunile aduse de pe ghetarii Anzilor iti solicita la maxim incheieturile si te face sa iti doresti sa ajungi cat mai repede la Base Camp! Peisajul din jurul nostru este unul foarte spectaculos cu munti de peste 5000m in jur, cu varfuri ascutite, crenelate, cu cerul albastru cristal al Anzilor si cu ghetarii suspendati deasupra noastra catre Aconcagua, care parca ne avertizeaza ca nimic nu se obtine usor aici in Anzi, ci urmeaza munca grea!
Cateva sute de corturi, bine amenajate, sunt situate pe morena unui ghetar, Horcones, la Plaza de Mulas, unul dintre acestea urmand sa ne fie casa pentru urmatoarele zile! Stam cu totii, 10 alpinisti intr-un cort de campanie, spatiul fiind unul redus si necesitand o buna organizare a bagajelor aduse de muletieri cu catarii lor de jos de la baza muntelui!
Prieteniile se leaga repede pe un astfel de munte, o parte dintre colegii de ascensiune au mai facut ture la altitudine impreuna si se cunosc deja, asa ca ajungem sa comunicam destul de bine, iar noi, cei 2 ghizi, eu si colegul meu, Radu T., sa putem sa ne facem treba pentru care am venit! In fiecare zi, urcam in ture de aclimatizare, mai lejere sau mai grele, pana la circa 5000-5400m altitudine, catre taberele superioare ale muntelui!
Cum petrecem serile la mare altitudine?

Serile le petrecem stand de povesti, imbracati bine in pufoaice cu ceaiul in maini, caci frigul Anzilor musca mai ales pe inserat. Avem un cort unde servim masa, serviciile fiind achizitionate de la o companie locala, mancarea fiind surprinzator de buna si variata!

Stam in fiecare seara cu gurile cascate la uimitoarele apusuri de soare, in care lumina difuza, rosiatica se joaca cu umbrele muntelui gigantic, la baza caruia ne aflam noi, Aconcagua!

Ne gandim ca aceste creste au fost locuite poate candva de populatia Quechua sau alte populatii andine, vechi de milenii, care si-au trait zilele la peste 4000m printre ghetarii Anzilor! Am urcat catre ghetarul Horcones intr-una din zilele de aclimatizare si am fost martorii unei enorme avalanse si rupturii unor seracuri andine, care ne-au facut sa fim mai prudenti in zilele care au urmat! Muntele, desi urias, se macina si tremura din toate incheieturile, efectele incalzirii globale fiind vizibile si aici!
Tot mai putina zapada si gheata se afla pe crestele Anzilor, iar stancile sure si praful fac ca peisajul sa arate uneori ca unul selenar, ca un pustiu arid si fara viata! Doar cei cativa condori care isi traiesc aici zilele mai zboara uneori deasupra noastra si ne fac sa ne gandim ca totusi si aici, viata exista!
Vantul puternic din Anzi a dat planurile tuturor alpinistilor peste cap!
Avem parte de 2 zile cu vant foarte puternic, rangerii parcului anuntandu-ne ca vantul a ajuns la peste 120-130kmph, iar ascensiunile spre taberele superioare ar trebui amanate, caci se anunta vreme rea, care ar putea sa ne dea planurile peste cap! Apelam la zilele de rezerva pe care le petrecem in corturi sau intr-unul din micutele barulete amenajate in diverse corturi, care ofera alpinistilor posibilitatea de a bea un suc sau de a manca o pizza sau un burger la cota 4300m, dar si de a asculta muzica veche, de a socializa unii cu altii despre planuri de viitor si proiecte alpine in munti inalti! Noaptea bate vantul asa de tare, incat reuseste sa ne smulga usa cortului de campanie!
Unul dintre colegi se trezeste si alearga dupa ea, o gaseste la cativa metri de cort si cu chiu cu vai reusim sa o fixam cat de cat pana vine dimineata izbavitoare! A fost o noapte lunga in care ma gandeam, oare cum am fi putut rezista in taberele de la peste 5500m in acele corturi de expeditie pe care le aveam, niste North Face-uri destul de trainice,  dar totusi atat de expuse rafalelor! Buna decizie ca nu am urcat mai sus, ma gandesc! Aflam a doua zi ca mai multe expeditii au avut probleme cu alpinistii care se gaseau in taberele superioare de pe munte! Unii au avut degeraturi, altora le-a smuls cortul vantul, altii au ramas blocati in corturi si au asteptat schimbarea vremii!.
Pana la urma vremea se mai calmeaza si reusim sa ducem cateva elemente de echipament sus pe munte cu ajutorul unor porteri locali, inchiriati din Base Camp! Atentie daca ajungeti acolo caci nu toti porterii fac parte din Asociatia argentiniana a porterilor  iar unii dintre acestia sunt tepari!
Noi am avut de tras de pe urma neseriozitatii unui astfel de caraus, care, fie nu a adus la timp bagajele la cote mai inalte, fie nu si-a facut treaba ca la carte, ‘uitand’ sa aduca inapoi la Base Camp anumite elemente de echipament sau cerand nejustificat o suma mare de bani!
In taberele superioare de pe Aconcagua
Pana la urma lucrurile s-au reglat dar cu multa bataie de cap, nervi si discutii pe statiile radio cu cel care primise banii si nu mai ajungea cu bagajele noastre sus! Este foarte greu sa duci in spate la altitudine aceea rucsaci voluminosi, asa ca unii alpinisti apeleaza la porteri pentru a le transporta corturile si alte echipamente sus in taberele superioare – Alaska,  Nido de Condores, Cholera sau Berlin.
Dupa ce am dormit o noapte la Nido de Condores, cota 5450m, am urcat la tabara Cholera,  5950m, urmand ca noaptea urmatoare sa atacam varful! Vantul batea destul de puternic si ne facea sa ne gandim daca vom reusi sa plecam spre varf! Alti alpinisti romani tocmai ratasera ascensiunea din cauza rafalelor puternice de vant, care ii aruncau de pe creasta, asa ca au renuntat si au coborat la poale!
Spre varful mult dorit!
Minune! In jur de 4 dimineata cand am inceput sa ne echipam vantul a slabit in intensitate si am decis ca e momentul! Un gurp mare de circa 20 de alpinisti din Serbia, cu care ne-am tot intersectat, insotiti de un ghid care urcase de 7 ori varful Aconcagua si se pregatea sa il urce a -8 a oara, deja erau in miscare!
Ne-am mobilizat si noi si am luat calea muntelui, imbracati bine, deoarece frigul era muscator, iar mainile iti inghetau pe betele de trekking, iar aerul tot mai rarefiat te facea sa resimti gerul patrunzator…
Ne miscam incet dar bine, cu colegii sarbi in fata noastra! Ne-am oprit deseori pentru pauze de hidratare si pentru a surprinde pe pelicula fantasticul rasarit de soare din Anzii Cordilieri de la peste 6000m altitudine! Am ajuns la Rifugio Independencia, cota 6350m, de unde au inceput portiunile cu gheata si zapada inghetata! Inca nu am montat coltarii pe bocanci dar acel moment se apropie!
Varful pare aproape dar ne gandim cva mai avem circa 600m diferenta de nivel de urcat, ceea ce inseamna ore bune de ascensiune in acel aer rarefiat!
Ultimii pasi catre varful Aconcagua!
In apropiere de Canaletta, acel culoar abrupt care te duce direct spre varf, cota 6600m, unul din colegi decide sa se intoarca la Cholera camp, deoarece considera ca in ritmul sau ii va fi foarte greu sa faca varful si sa ajunga pe lumina inapoi in camp!
Tot respectul pentru decizia ta, draga domnule profesor! Alti 3 colegi, mai tineri si mai puternici vorbesc cu ghizii si decid sa mearga catre varf in ritm mai rapid! Si o fac foarte sustinut!
Noi, 2 ghizi si ceilalti 4 alpinisti, colegi de ascensiune ne montam coltarii pe bocancii de altitudine si incepem sa cataram culoarul abrupt al Canalettei, acum plin de zapada! Evitam pe cat posibil panta inzapezita si prindem o bucata de poteca care ne scoate sub varf!
Peisajul este unul extraordinar, cu crestele ascutite ale Anzilor la picioarele noastre, cu norii cumulus jos pe vai, cu cativa alpinisti care au facut deja varful si coboara incet, ca niste furnicute de pe cel mai inalt varf al celor 2 Americi! Pe summit la 6962m! Aici puteti sa urmariti filmul de pe YouTube:
Da click pe link, sa vezi imagini live de pe varf:
Aconcagua summit 6962m!
Ultimii pasi!
Ajung foarte aproape de varf, cam la 50 m sub el, iar ghizii sarbi strigau la mine:  Come on Michael! You can do it! Urc incet, simt efectiv fiecare respiratie, incerc sa ma gandesc ca din cauza asta se urca la peste 7500m cu oxigen! Eu ma aflu cu colegii de ascensiune la circa 6900m, fac ultimii pasi catre summit, dar ma simt secat de energie!
Creierul meu da comanda picioarelor, dar pasii sunt tot mai rari…si totusi, usor, usor catar ultima portiune stancoasa catre varf si nimeresc in inima unui grup de spanioli care se bucura ca au atins Cerro Aconcagua, Acoperisul celor 2 Americi!
Ma imbratiseaza de parca ne stim de cand lumea, are loc chiar o hora improvizata, acolo sus, dar gandurile mele sunt indreptate catre colegii mei! Rand pe rand apare si Radu T, colegul de ghidaj, care mai urcase varful acum cativa ani, dar si ceilalti alpinisti ai nostri!
Ne imbratisam, facem poze, filmam, folosim steaguri ale sponsorilor sau diverse obiecte care sa ne ajute sa imortalizam victoria! A fost foarte greu! Dar a meritat fiecare pas! Cu determinare si vointa! E clar, ma gandesc, varful asta nu e pentru oricine! 
Trebuie sa fii foarte bine pregatit fizic, dar daca nu ai mentalul pregatit nu il urci!
Gandurile zboara aiurea, dar revin cu claritate: am urcat Aconcagua!Si nu singur, ci cu aproape toti colegii!
Coborarea de pe varf spre tabara Cholera 6000m alt.
Incepe coborarea catre Cholera camp, unii dintre colegi se resimt, dar totusi pierdem din altitudine! Unul din colegii de ascensiune se resimte, ii e rau, nu s-a hidratat prea mult, asa ca e obosit, nu prea mai are energie si trebuie totusi sa coboram destul de mult spre Cholera camp. Il leg in ham cu coarda de salvare, asa incat sa fie in siguranta daca aluneca pe portiunile abrupte si il ajut sa coboare incet, ajutat de baieti, care merg in fata si il indruma pas cu pas! Anuntam prin telefonul satelit de la Garmin si apoi prin statia radio echipa de salvare a jandarmilor montani argentinieni din Plaza de Mulas Base Camp. 

Asa era procedura si fusesem instruiti in acest sens de rangerii parcului, care ne spun ca vor veni catre noi pentru orice eventualitate, dar ne deplasam bine: ei de fapt vedeau pe laptop pozitia noastra in timp real, ca urmare a telefonului prin satelit Garmin InReach si li se parea, culmea, ca noi coboram rapid de pe munte!

Dupa cateva ore bune de coborare, ne intalnim cu unul dintre salvamontisti care venise in intampinare cu ceva lichide calde si energizante. Acesta preia colegul de ascensiune in hamul sau si care ne ofera cu generozitate o bautura calda, plina de energie!
Noi ajungem in Cholera camp, dar salvamontistul ajutat de un alt coleg coboara mai jos la tabara Nido  de Condores la cabana rangerilor, deoarece un corp cu probleme din cauza altitudinii se va simti mai bine la cote mai joase!
A fost greu, dar a meritat tot efortul!
Spre baza muntelui, obositi dar entuziasmati de reusita varfului!
Ne odihnim si a doua zi coboram si noi la Nido de Condores, acolo unde colegul nostru ne intampina zambitor, inconjurat de salvatori si de rangeri, care ne dau sa bem apa multa! Totul este in regula asa ca plecam spre Base Camp Plaza de Mulas si ajungem pe seara la
cota 4300m. Toata lumea e in regula, iar durerile dispar treptat treptat! Mai stam o noapte pe munte, apoi incepem coborarea cea lunga catre Penitentes, cota 2600m, de unde suntem preluati de un microbuz pus la dispozitie de gazdele noastre si ajungem la Mendoza
inapoi in civilizatie!
Ce oras frumos si ce parcuri impresionante are!!!
A fost o tura grea la altitudine, cu succes finalizata, insa ascensiunea nu e deloc usoara si necesita multa pregatire si antrenament, multa vointa si capacitatea de a depasi anumite obstacole inerente dintr-o astfel de ascensiune, de natura tehnica, mentala si materiala!
Uneori lucrurile ies asa cum vrei, alteori nu, insa ce conteaza este de fapt experienta in sine si faptul ca ai avut onoarea sa pasesti cu proprii tai pasi pe cel mai inalt varf al celor doua Americi!
Oricare ar fi drumul tau, trebuie sa continui sa urci pe el, chiar daca mai are si pante abrupte!
Ola amigos!
Vrei sa urci cu mine pe Aconcagua?

Daca te intereseaza sa vii cu mine pe Aconcagua summit, trebuie sa stii ca in ianuarie – februarie 2024 vom pleca în America de Sud, în Argentina pentru a urca vârful Cerro Aconcagua, 6962m în cadrul unei expeditii organizate de Mihai Matei (Mitză) ghid montan cu experienta in munți înalți, atestat seria nr. 6415 eliberat de Ministerul Turismului. In ianuarie anul curent, ghidul vostru montan a reusit a 3 a oară ascensiunea varfului Aconcagua, 6962m alături de colega mea de ghidaj montan Anca Răcătean și echipa noastră de 9 alpiniști români.

Expeditia din anul 2024
Atentie! Locuri limitate: 4.
Perioada: 13 ianuarie – 01 februarie
Inscrierile se fac la adresa:
office@highmountains.ro
Sau la telefon: 0741 576 088.🤩